Vizită la Amsterdam

De curând am avut ocazia să văd pentru prima dată Amsterdamul, capitala Olandei. Această metropolă este unică prin arhitectura și prin canalele ce brăzdează întregul oraș, motiv pentru care este supranumită “Veneția nordului”.
      Nu sunt foarte multe clădiri înalte (ex. zgârie-nori), iar în centru majoritatea clădirilor nu cred că depășesc trei etaje. Am observat că toate au ferestre mari, lăsînd camerele să se umple de lumina de care olandezii se bucură mai puțin decât noi, românii, fiindcă acolo plouă mai des. Obloanele geamurilor nu sunt trase, de aici putându-se trage concluzia că mentalitatea locuitorilor nu îi obligă la rușine, oferindu-ni-se astfel un indiciu legat de spiritul liberal al acestora.
Interesant este că pe măsură ce te plimbi prin oraș, surprinzi locuitorii în camerele lor, antrenați în tot felul de activități fără să se sinchisească de privirile miilor de turiști prezenți chiar și la sfârșitul lui noiembrie: în casa de pe colț, o fată citește cu lampa aprinsă, dincolo doi domni iau masa de seară împreună, altundeva cineva urcat pe o scară lungă își zugrăvește tavanul etc. Nu degeaba am pomenit de zugrăvit: se pare că olandezii au o obsesie pentru construcție și renovare, căci centrul este plin de macarale și nu găsești o casă care să nu fie îngrijită, cochetă, să arate ca nouă.
Dacă vrei să faci un tur al Amsterdamului, ziua sau seara, îl poți face cu autobuzul, dar după părerea mea, este mai interesantă o scurtă (o oră) croazieră pe canalele care mi s-au părut că formează o adevărată încurcătură de străzi, poduri și podulețe. Cu transportul nu am înțeles mai nimic, străzile fiind împărțite în trotuare, șosele, șine de tramvai și piste pentru biciclete. Ar trebui acordată mare atenție bicicliștilor (și sunt foarte mulți), care nu pun frâne, ci doar claxonează.
Dintre atracțiile pentru turiști și nu numai se numără Muzeul Național și Muzeul Van Gogh. Acesta din urmă este cu adevărat impresionant. Lângă picturi, pereții prezintă date biografice ale lui Van Gogh din perioada în care acesta a realizat tablourile respective. Astfel le poți înțelege mai bine și te poți bucura de privitul unor asemenea opere de artă.
Cui îi place berea, s-ar duce probabil să viziteze fabrica “Heineken” unde se produce berea cu același nume, apărută inițial în Olanda, deși cred că vizita merită mai mult pentru “mostrele” pe care le primești.
Un alt fapt interesant îl constituie comerțul masiv cu plante și flori, ce se desfășoară în “piețele de flori” din Amsterdam. Acolo, pe langă lalele, se comercializează și specii mai ciudate, pe care nu știu dacă le-ai mai vedea altundeva.
În concluzie, Amsterdamul este o destinație excelentă de vacanță sau de concediu, care îți lasă, în urma unei vizite pe fugă, o amintire impregnată în roșu-cărămiziu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *