Mulţi oameni au cont pe renumitul site Facebook. Prin urmare mulţi oameni simt un anume ataşament faţă de filmul “The Social Network”, povestea înfiinţării celei mai mari reţele sociale online din lume. Pentru că este vorba despre un “ceva” pe care ne petrecem mult timp, poate mai mult decât ar trebui, vorbind despre noi înşine la urma urmei. Şi dacă tot îl folosim, atunci de ce să nu ştim şi povestea din spatele său?
Dar “The Social Network” este multe lucruri, numai un documentar nu. Adică, să fie clar. Este povestea proiectului Facebook. Nu ne pierdem vremea cu poveşti de fundal inutile, cu idile romantice, cu flashback-uri de factură: “Mark Zuckerberg a copilărit pe câmpiile din nu ştiu care stat în mijlocul SUA şi era un copilaş dulce dar retras”. Nu. Cel mai bun lucru pe care pot să-l spun despre filmul acesta e că nu-ţi serveşte sentimentalisme ieftine. Tot ce avem nevoie să ştim despre personajele astea ni se arată prin acţiunile lor.
Mark Zuckerberg este geniul, motorul şi tipul pe care niciodată nu o să vrei să-l inviţi la petrecerea ta. Băiatul acesta se dă deştept la fel de uşor precum nouă muritorilor de rând ne vine să respirăm. Vorbeşte repede şi lipsit de emoţie de parcă fiecare replică a fost memorată la perfecţie şi ce este şi mai frustrant este aproape că anticipează tot ce o să-i zici. Dar asta nu înseamnă ca este imun la nedreptăţile femeilor. Şi tocmai o astfel de nedreptate a dus la crearea site-ului Facebook. Având în vedere că este atât de arogant, şi implicit urât de lume, când în sfârşit găseşte pe cineva care să-i cânte în strună, se va simţi în al nouălea cer.
Ceea ce se şi întâmplă. Pentru că deşi Mark a avut un prieten în persoana lui Eduardo Savarin, care i-a dat banii să-şi finanţeze proiectul ce avea să devină un succes răsunator, la nevoie, Mark nu a ezitat să-l sacrifice. Atât pe el cât şi bruma de moralitate desuetă pe care o mai avea.
Pentru Mark nu a fost vorba de bani când a făcut Facebook. Nu a făcut-o din dragoste sau din lăcomie. A făcut-o pentru că a putut şi pentru că voia să demonstreze ceva. El chiar este cel mai deştept din parcare şi dacă nu poate să profite de experienţa socială, o va controla întru totul. Mark este interpretat de Jesse Eisenberg, care este în bună măsură antipatic şi uman în rolul său. Cel mai bun lucru pe care pot să-l spun despre acest Mark Zuckerberg este că e un personaj virtual. În film poti să-l înţelegi şi să-l placi, dar în realitate nu ai ezita să-l iei la palme. Prietenul său Eduardo, este interpretat de viitorul Spiderman, actorul englez Andrew Garfield. Deşi nu este neapărat cel mai bun rol al său, Garfield îl interpretează pe Savarin cu destul şarm şi destulă inteligență ca să-l facă să pară un prieten demn de păstrat, nu de sacrificat. În cele din urmă îl avem şi pe Justin Timberlake, în rolul lui Sean Parker, creatorul Napster, care-şi face loc cu coatele în lumea şi afacerea lui Mark Zuckerberg.
Sean Parker i se potriveşte ca o mănuşă lui Justin Timberlake, ceea ce a scos de la artistul pop cea mai bună interpretare pe care putea să spere să o realizeze vreodată.
Menţionez din nou că este vorba de o versiune ficţională a înfinţării Facebook. Sigur, ne-ar plăcea să credem că fetele se aruncau în braţele lui Eduardo şi ale lui Mark, după ce s-a lansat site-ul lor, dar mai mult ca sigur s-au rezervat în a le zâmbi şi a le face cu ochiul. “The Social Network” merită văzut pentru stilul alert şi lipsit de artificii în care David Fincher a construit această poveste, cu tot cu lăcomia şi regretele aferente ei.
Ah, şi să nu uităm, sunt destul citate în filmul acesta care pot servi cu brio drept status de Facebook. Şi oare nu este acesta lucrul cel mai important?