In cele ce urmeaza se va realiza un rezumat al comentariilor autoarei facute la o masa rotunda care a avut loc saptamana aceasta cu prilejul lansarii Raportului Mondial al UNESCO “Investind in diversitate culturala si dialog intercultural”, la care a contribuit cu recomandari asupra nevoii de programe pentru educatia media. Organizarea acestei mese rotunde a facut parte din activitatile de la cea de-a treia editie a Forumului Alianta Civilizatiilor a Natiunilor Unite din Rio de Janeiro, Brazilia.
Articolul original a fost publicat de Magda Abu-Fadil, Director al Programului de Formare in Jurnalism la Universitatea Americana din Beirut, in publicatia americana “The Huffington Post“.
Traducere in lb. romana: Stela Cristea.
Potrivit Capitolului 5 din Raportul Mondial al UNESCO, “Investind in diversitate culturala si dialog intercultural”, pentru ca mass-media si industriile culturale au devenit sectoare foarte dinamice in raporturi economice, sociale si politice, acestea modeleaza din ce in ce mai mult individul si identitatile colective, opiniile despre lume, valorile si gusturile in moduri care pun la incercare sistemele de educatie formala.
Noile media si noile forme de distribuire faciliteaza accesul la continutul de informatie si la diseminarea continutului cultural, se spune in raport.
Dar asimetriile implicite din mediul digital continua sa restrictioneze oportunitatile pentru un schimb cultural autentic, noteaza raportul.
Mai mult decat atat, multitudinea de optiuni si de provocari culturale pe care le intruchipeaza pot pot avea drept efect izolarea culturala, dar si proliferarea stereotipurilor.
Sa luam exemplul Rimei Fakih, care a fost luna aceasta incoronata cu titlul Miss SUA 2010.
Mi s-a cerut sa comentez pe CNN asupra problemei, in aceeasi saptamana, de pe ambele pozitii. De mentionat ca este o tanara in varsta de 24 de ani, de origine arabo-americana, musulmana siita, originara din sudul Libanului si este mandra de originile ei.
Aici ne confruntam cu stereotipurile femeilor musulmane siite care poarta val, care de obicei sunt surprinse plangand pentru rudele ucise sau care traiesc in cartiere sau sate sarace, cunoscute pentru conservatorismul lor, pentru ca acesta este felul in care media le potretizeaza si aceasta este imaginea pe care o intalnim.
Ar avea vreo importanta daca producatorul CNN care m-a pregatit pentru interviu ar fi o femeie libaneza siita cosmopolita, poliglota, cu niste ochi verzi superbi, care nu poarta val si care se duce la plaja pentru a inota precum toate acele frumuseti din Copacabana?
Rima Fakih vine dintr-o societate cu diversitate culturala (Liban) si s-a stabilit intr-o alta societate similara (Statele Unite ale Americii), unde si-a implinit visurile. Bravo ei!
Dar pentru asta, blogosfera a “zumzait” cu povesti despre “Sexul si siitii”, precum popularul serial TV “Sex and the City” (n. tr. in traducere mot-a-mot: “Sexul si orasul”) sau titluri precum “Rima Fakih: terorist in bikini?”. Asta se cheama pur si simplu bigotism.
Cineva a cautat numele Fakih, care este popular in sudul Libanului, si l-a legat de Hezbollah, pentru ca ei sustin ca cineva din familia aceasta – si poate fi o ruda foarte indepartata pe care Rima sa nici nu o cunoasca – este membru in Partidul lui Dumnezeu, de aici legatura ei cu Hezbollah. Eu am un prieten din familia Fakih si este foarte liberal si bea vin.
Asta este ca si cum ai spune ca un nume de familie irlandez precum Adams are legatura cu Gerry Adams din miscarea politica Sinn Fein si este un terorist IRA. Imaginati-va ce jignire grava ar provoca asta.
Abordarea mea asupra diversitatii culturale vine dupa ani de zile de experienta ca reporter, corespondent strain si editor, si mai apoi ca cineva care a predat jurnalism la universitate si care a format jurnalisti profesionisti ce urmareau sa-si imbunatateasca si sa-si actualizeze aptitudinile si cunostintele.
Incepem cu o serie de reguli simple si usor de retinut: acuratete, corectitudine, echilibru si a nu face niciodata presupuneri despre oameni si lucruri.
Aceste reguli depind de un element de baza pe care mass-media adesea il omite: gandirea critica. Gandirea critica da posibilitatea oamenilor sa discearna, sa respecte si sa accepte diferentele culturale. Aceasta incepe de acasa, unde copiii culeg indicii din comportamentul parintilor in relatie cu ceilalti; comportamentul acesta este consolidat la scoala unde unele dintre aceste tipare comportamentale se manifesta; si, tot mai mult, a fost influentat de mass-media, care joaca un rol mult prea penetrant in vietile noastre.
Parintii care isi expun copiii la diverse etnii, religii, limbi straine si culturi ar trebui sa primeasca credit pentru crearea unor cetateni mai toleranti si mai intelepti. A fi in stare sa gandesti critic in mass-media necesita libertatea de a opera cu, de a investiga si de a disemina rezultatele obtinute. In zilele noastre, acest lucru se face prin variate platforme multi-media si media sociale.
Pentru a ajunge la asemenea teluri, cei care lucreaza in mass-media trebuie sa fie deschisi catre diversitatea culturala, trebuie sa fie poligloti si sa fie capabili sa comunice depasind retorica incarcata care reprezinta punctele de vedere unilaterale.
Jurnalistii trebuie sa aiba capacitatea de a pune intrebari si de a intelege raspunsuri intr-o a doua limba. Este imperativ necesar ca orice jurnalist care se respecta sa vorbeasca fluent doua sau mai multe limbi. Daca jurnalistii nu invata sa descifreze limba vorbita de oameni straini, culturile acestora, de unde provin si care sunt problemele lor, ei pot fi indusi in eroare sau pot induce in eroare. In tentativele lor de a depasi concurenta, de a produce stiri in exclusivitate sau doar de a se mentine din punct de vedere financiar intr-un peisaj media care se schimba cu rapiditate si unde tehnologia si continutul sunt adesea confundate, jurnalistii pierd sensul-cheie a ceea ce trebuie sa faca.
Da, interesele comerciale sunt cheia, dar continutul este inca rege. O poveste este o poveste. Este o premisa pe care o insuflam jurnalistilor pentru a intelege nuantele, accentele, dialectica, limbajul corpului si comunicarea non-verbala, pentru a ne asigura ca aceste rapoarte multi-directionale nu se pierd in cacofonia globala a mesajelor.
Doua dintre materiile mele favorite la scoala erau geografia si istoria. Regret sa spun ca au fost marginalizate sau inghitite de subiectele de educatie care suna mai atractiv. Rezultatul este acela ca jurnalistii din ziua de astazi s-ar putea sa greseasca in realizarea de legaturi istorice intre evenimente, astfel ocolind referirile la context, sau fac referire la tari prin numele lor vechi si amesteca unele componente de rasa si etnie. In cel mai rau caz, aceste greseli pot duce la conflicte sau pot agita turbulente deja existente.
In afara de acuratete lingvistica si culturala, mai este si problema exagerarii, atunci cand cineva pune prea mare accentul pe unele lucruri sau atunci cand le acorda prea mare atentie. Trucul este acela de a nu cadea in capcana stereotipurilor si de a nu face profilul rasial al oamenilor prin folosirea unor termeni care influenteaza, a unor adjective nepotrivite sau cuvinte care trivializeaza istoria personala a altora. Din nou, necesita mult efort pentru a filtra fanfaronada factiunilor beligerante, pentru a ajusta punctele de vedere contradictorii in timp ce le faci dreptate, pentru a expune nedreptatea fara sa exagerezi si pentru a informa asupra punctelor in care este nevoie de actiune.