Vreau să încep acest articol prin a aminti şi reaminti un fapt esenţial de care trebuie să ţineţi cont înainte să începeţi să citiţi Codul lui Da Vinci de Dan Brown: cartea este o ficţiune.
Credeţi-mă pe cuvânt, această carte ar trebui redenumită “Capcană”, pentru că imediat ce lectura începe vei fi obligat să te laşi pătruns într-un labirint de enigme şi răsturnări de situaţia. Aceste două idei sus-numite reprezintă esenţa cărţii, iar această esenţă te convinge să crezi fiecare rând din carte. Şi uite aşa au apărut pe lume zeci de mii de persoane care cred cu tărie în conspiraţia Mariei Magdalena şi care văd în fiecare persoană cu părul roşcat o posibilă urmaşă a liniei sfinte. Şi încercând să îndrepte aceasta ironie a sorţii, zeci de istorici au scris cărţi despre Codul lui Da Vinci şi au îndreptat fiecare fapt istoric prezentat greşit. Practic au prezentat ficţiunea.
Dar eu acum vreau să prezint adevărul.
Codul lui Da Vinci are ca temă principală secretul Mariei Magdalena, capabil să zguduie din temelii mentalitatea umanităţii. De ce toată lumea priveşte cartea doar în ansamblu, fără să lase loc detaliilor? Eu sunt de părere că succesul răsunător al cărţii a fost tocmai datorită acestora. Detaliile în această carte sunt informaţie pură, informaţie reală. Adică Dan Brown a ales ca personaj principal un profesor de simbolistică şi istorie a artei cu un scop. L-a transformat practic într-o enciclopedie ambulantă. Sunt prezentate detalii despre viaţa lui Da Vinci, despre operele lui. Este imposibil ca după ce termini cartea să nu devii amator de simbolistică. Pentru mine, de exemplu, informaţia marcantă s-a întins pe cinci pagini în care personajul principal povestea unor elevi despre şirul lui Fibonacci şi numărul phi. Acestea sunt importante concepte de matematică fără de care aş fi trăit mult şi bine fără să le ştiu dacă nu ar fi fost Dan Brown.
Cum îmi place mie să spun, o carte este bună atâta timp cât nu se termină la ultima pagină, ci lasă loc pentru începerea unei noi poveşti în mintea cititorului. Şi poate aş numi acest lucru principalul motiv pentru care ar trebui citită cartea. Pentru că lasă loc de mai mult. După ce am citit Codul lui Da Vinci, am început peste noapte să visez numai cavaleri templieri, Omul Vitruvian şi Muzeul Luvru. Este de datoria cititorului să afle care este adevărul. Cred că cititorii acestei cărţi se împart în două categorii: cei care nu au de gând să privească în manualul de istorie şi umblă hai-hui după semne în tablouri şi cei care privesc cartea ca pe un mic punct de plecare în descoperirea frumoasei istorii a lumii.
În concluzie, dacă veţi citi această carte, sfatul meu este să reţineţi mai puţin conspiraţia Mariei Magdalena şi mai mult micile pasaje care alcătuiesc în secret adevărată carte.