Avem în față mărturia scrisă a unei persoane care a privit din interior ceea ce nouă ne este imposibil, sau mai bine zis interzis, să cunoaștem. Ne desparte de zona descrisă în aceste pagini un zid betonat, sinistru, ridicat de un singur om: Kim Ir Sen, conducătorul suprem, și menținut de urmașii săi Kim Jong Il și Kim Jong Un.
Cunoscutul reporter de război, Adelin Petrișor, ne vorbește în cartea sa despre ”cea mai închisă țară din lume”, Coreea de Nord. Cu ocazia aniversării a 100 de ani de la nașterea liderului Kim Ir Sen, acesta a primit permisiunea greu de obținut de a trece granița în partea nordică a peninsulei. Cartea sa este o sursă de informații unică care clarifică o parte infimă dar foarte importantă din zvonurile ce învăluie acest stat.
Deși sub suprevegherea continuă a unui însoțitor și în ciuda restricțiilor numeroase, jurnalistul a sesizat situația de altfel mult prea gravă pentru a fi ascunsă. Lipsa hranei, oferită în cantități inimaginabil de mici pe cartelă și lipsa apei curente nu reprezintă o preocupare pentru conducere în comparație cu statuile opulente și demonstrațiile grandioase. Oamenii, urmăriți și controlați neîncetat, sunt aduși cu milioanele să participe la parade după luni de pregătiri minuțioase. De la copii și până la vârstnici scopul principal este aclamarea și mulțumirea liderului.
Foametea, condițiile rele și paradele sunt cunoscute și altor nații, dar multe dintre acestea au avut intr-un final dreptul la o părere proprie, secretă, ascunsă, dar existentă; dreptul să își ducă viața după un principiu propriu. Ceea ce desparte defapt zidul de beton este populația nord-coreeană de o așa-zisă realitate. Dar, în mare parte, ei nu sunt conștienți de acest lucru și continuă să creadă din tot sufletul în superioritatea propriei nații și în originea divină a liderului acesteia. Să știi că ești victima unei nedreptăți și că nu te poți opune implică prezența unei conștiințe, prezența dorinței de mai bine. Să fii inconștient de răul care ți se face și să trăiești după reguli tiranice împăcat cu sine duce încet la dezumanizare.
Gândindu-ne la oameni ne gândim la familie, familia din alt oraș pe care în Coreea de Nord poți să o vizitezi doar cu permisiune specială; ne gandim la fratele, copilul sau nepotul care va plăti nejustificat pentru greșeala ta.
Ca străini, ne putem imagina doar o plimbare prin Coreea de Nord. Ar fi cel mai probabil o plimbare printre lagare, sarăcie, foamete, teamă înrădăcinată și supunere totală.
Cartea lui Adelin Petrișor ”Țara cu un singur gras” prezintă viitorul negru în care populația nord-coreeană a avut nenorocul să ajungă. Este o carte care te trage puternic cu picioarele pe pământ, te alarmează și te face să simți deopotrivă recunoștință pentru propria ta soartă și compasiune pentru cei care sunt, în prezent, dincolo de ”ziduri”.