A fost odata ca niciodata…

113Book În prezent urmăresc un serial care se numește Once Upon a Time (A fost odată ca niciodată). Este o îmbinare între cele doua lumi, atât cea pe care o înțelegem noi și în care trăim, cât și realitatea cu prinți, prințese, dragoni, cavaleri, zâne și alte personaje pe care le-am mai întalnit, doar în povești. Cu alte cuvinte, o aventură presărată cu romantism și curaj, toate cuprinse într-o poveste fascinantă și atipică.

Premiera serialului a fost pe data de 23 octombrie 2011, pe postul american de televiziune ABC. Are 3 sezoane până acum, iar sezonul 4 a fost anunțat pe 8 mai 2014 și va conține elemente din desenul animat Frozen (2013).

Realizez că majoritatea întamplărilor din serial nu corespund cu realitatea în care ne aflăm și că o iubire mare ca în filme sau aventura vieții sunt unele dintre cele mai intalnite clișee care prind mai bine la public. Prin urmare, e preferabil să trăim după propria noastră simțire, nu după un tipar stabilit de alții.

Ceea ce m-a atras la acest serial este, tocmai, această nerespectare întocmai a tiparelor și, fiind un serial fantasy, ne putem permite să-l urmărimcu ochi și suflet de copil și chiar să visăm.

Cu toate acestea, nu credeste un serial pentru cei mici, este pentru cei ce au uitat să mai creada în lumea poveștilor, cei ce nu mai văd dincolo de aparențe, adică cei care au uitat cum e sa fii mic. 🙂 Ba chiar, episodul pilot a fost vizionat de 12,93 milioane de persoane cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani.

Totul începe cand Regina cea Rea întrerupe nunta lui Făt-Frumos cu Albă ca Zăpada și aruncă un blestem asupra tărâmului fermecat. Acesta constă în transportarea tuturor persoanelor din povești în lumea reală, cea în care trăim și noi.Timpul se oprește, iar personajele sunt condamnate să trăiasca la nesfârșit o viață falsă, fără magie și fără să fie conștienți de adevărata lor identitate. Asta până când apare Emma, care se dovedește a fi Salvatoarea. Acțiunea este mult mai complicată față de cea din cărțile de povești. Pe parcurs vom afla că toate destinele personajelor se intersectează și toate redau atât de bine frumusețea trăirilor umane încât nici nu ai spune că sunt niste simple plăsmuiri din basme, ci mai degraba niște oameni. Sper să aveți răbdare să urmăriți acest serial și să descoperiți farmecul poveștilor din spatele unei coperți.
După ce-am văzut serialul, am înțeles că fiecare personaj are o poveste în spate, iar dacă la început pare a fi rău, vei afla mai târziu că este doar bine motivat. Am descoperit că nu există destin care să nu poată fi schimbat, dar nici unul care să nu se adeverească. Acest lucru este valabil pentru oricine, inclusiv pentru oamenii din lumea noastră. Căci, după părerea mea, granița dintre realitate și fantastic este aprope inexistentă. Iar după cum spune unul dintre personajele principale:„Fiecare alegere are un preț de plătit.”. Cel al magiei sau cel al neîncrederii. Iar alegerea este a ta. Vei crede în magie sau nu?

Totuși, ține cont de replica Pălărielului Nebun. Se spune că „toți vor o soluție magică la problemele pe care le au și toți refuză să creadă în Magie.” 🙂

Serialul captivează prin înfățișarea unei aventuri extraordinare pe care îmi place să o numesc AVENTURA CARE TE FACE SĂ CREZI

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *