Cartea pe care am citit-o şi despre care aş dori să vă spun câte ceva se numeşte „20 de ani în Siberia”, de Aniţa Nandriş-Cudla, apărută la editura „Humanitas”, reeditată în 2010. Este vorba despre o ţărancă bucovineancă, care a fost deportată de către ruşi în Siberia în 1940. După aproape 20 de ani de suferinţă, ea s-a întors pe pământurile natale şi îndemnată de familia ei, a scris în 360 de pagini, cum a putut, povestea vieţii sale.
Este uimitor felul în care a reuşit acest lucru, căci Aniţa avea doar 3 clase, dar din povestire se desprinde o atitudine de viaţă construită pe demnitate, iubire de familie, putere morală, într-un mod simplu şi autentic. Nu poate fi vorba de vreo înfrumuseţare literară, dar talentul nativ şi firescul prezente în această carte exprimă foarte bine gândurile autoarei.
Aniţa povesteşte cum, pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial, într-o noapte de iunie a lui 1940, nişte străini îi bat la uşa casei, ordonându-le ei şi familiei ei să îi urmeze. Asta se întâmpla la câteva săptămâni de la ocuparea Bucovinei de către armata rusă. Fără absolut nicio vină, Aniţa este despărţită de soţul ei şi deportată împreună cu cei trei băieţi în Siberia. Primul loc de osândă a fost în apropierea oraşului Omsk, unde condiţiile de viaţă erau grele, căci se muncea până la extenuare pentru cîteva sute de grame de pâine. Totuşi s-au obişnuit, şi după cum spune Aniţa: „Se putea trăi acolo”. Nenorocul le-a fost că, după în jur de un an, au fost selectaţi să fie duşi la muncă în tundră, la gura de vărsare a fluviului Obi. Datorită climei subpolare şi a pustietăţii, aici viaţa avea să fie mult mai greu de îndurat. Iarna dura din septembrie până în mai, aducând după sine temperaturi de -40 C, vânturi năpraznice şi zăpezi de trei metri. Pentru Aniţa şi copiii ei a urmat o luptă pentru supravieţuire lungă de 18 ani. Ea trebuit să muncească în condiţii inumane, să se mulţumească cu foarte puţină mâncare (pe care şi pe aceea o împărţea copiilor), să străbată kilometri întregi prin tundră ca să găsească câteva fructe de pădure pentru a se salva de scorbut. S-a îmbolnăvit aproape mortal de două ori, dar a deschis din nou ochii de fiecare dată. A trecut prin toate din dragoste pentru băieţi, nădejde şi credinţă în Dumnezeu. Niciodată nu s-a plâns şi niciodată nu i-a criticat pe ruşii comunişti pentru ceea ce i-au făcut. După ce s-a îmbolnăvit a doua oară, de tifos, n-a mai putut să lucreze o periodă. Din cauza aceasta a trebuit să stea trei luni la închisoare, departe de copiii ei.
Nu ne putem imagina suferinţele imense prin care a trecut această femeie. Un seamăn al meu, această modestă Aniţa Nandriş-Cudla, mi-a oferit o lecţie de viaţă care mă face mândru că aparţin acestei naţii şi mă îndeamnă la credinţă, hărnicie, demnitate şi mai ales să nu îmi pierd speranţa, orice ar fi.
Pe lângă acestea, cartea este interesantă pentru că descrie modul în care se trăieşte în Siberia, pentru că ne arată ororile la care i-au supus comuniştii pe oamenii nevinovaţi şi fiindcă ne vorbeşte despre mersul celor două războaie mondiale. Toate acestea sunt văzute prin ochii sinceri ai Aniţei, concret, ca printr-o oglindă a realităţii.
Recomand oricui să citească această carte şi sunt sigur că-i va face plăcere, căci nu este sumbră sau apăsătoare, ci simplă, ca viaţa care merge înainte.