Sărbătorile de iarnă au adus un cadou special pentru fanii filmelor de animaţie, filmul Rise of the Guardians, realizat de acelaşi studio care a produs şi hitul surpriză How to train your Dragon. O bună parte din ce a mers la acel film din urmă cu câţiva ani se regăseşte şi în ROTG.
În primul şi în primul rând este animaţia care face exact ce ar trebui să facă un film de animaţie: îmbunătăţeşte realitatea de vreo câteva zeci de ori. Fiecare dintre Gardienii Destinului au propriul univers şi propriul set de puteri care sunt reprezentate într-un mod dinamic şi fermecător. Fiecare dintre ei vine cu un set de ucenici haioşi. Dacă ţi-au plăcut minionii din Despicable Me, există mai multe seturi de personaje asemănătoare în acest film. Scenele de acţiune sunt palpitante fără a fi prea violente pentru un film de copii.
Al doilea element al succesului îl reprezintă sufletul pus în poveste. De mult nu am mai văzut un film care îşi îmbrăţişează cu asemenea sinceritate naivitatea şi îţi cere fără ocolişuri să crezi din nou în Moş Crăciun şi în Iepuraşul de Paşte şi în toţi eroii copilăriei. Copiii cred deja şi copiii deveniţi adulţi ar cam vrea să creadă, deci toată lumea este fericită.
Avem eroi simpatici şi un personaj negativ dubios care nu este foarte interesant însă datorită interpretării lui Jude Law (care îşi împrumută doar vocea de altfel) reuşeşte să devină memorabil.
Deci filmul începe şi după aproximativ trei sferturi este foarte distractiv, foarte drăgălaş şi per total o experienţă plăcută de vizionare. Apoi ceva se întâmplă… fix când situaţia este destul de dramatică şi spectatorul este destul de implicat, totul devine mai uşor şi din ce în ce mai previzibil.
Pe ultima sută de metri filmul dezamăgeşte şi ultimele înfruntări între cei buni şi cel mare şi rău parcă nu sunt la fel de bine puse în scenă şi de tensionate precum confruntările de la mijlocul filmului. Se întâmplă lucruri care ori nu sunt explicate cum trebuie ori sunt mult prea convenabile şi nu surprind. Ultimul sfert de oră pur şi simplu nu este la fel de bun precum restul filmului, de parca realizatorii s-au gândit că oricum dacă au convins copiii până în acel punct, nu mai trebuie să asigure ultima impresie pozitivă şi pentru adulţi.
Cu toate acestea, dacă eşti genul de persoană care poate să vadă pădurea de copaci, nu vei judeca prea aspru filmul pentru indolenţa de la final şi îl vei aprecia pentru ca a reuşit să te facă să râzi şi poate chiar să crezi.