La ce vă gândiţi când spuneţi Paris? Cumva la un oraş romantic, înţesat de lumini, magazine luxoase şi lume bună? Cumva la un oraş pentru care cuvântul definitoriu este relaxarea? Ei bine, aşa se înfăţişa Parisul pentru mine…până să ajung acolo.
Am trăit într-un extaz permanent până am pus piciorul în aeroport. Sorbeam din priviri tot ce mă înconjura, dar timpul trecea, iar eu nu puteam să identific Parisul la care visasem până atunci. Am mers destul de mult cu metroul parizian până am ajuns la hotel, dar tot ce am putut să văd a fost în principiu foarte multă mizerie şi oameni fără adăpost (care, să nu vă imaginaţi că erau români, pentru că nu e adevărat). Toată această privelişte era însoţită, bineînţeles, şi de un miros neplăcut, cum nicăieri în Bucureşti nu am simţit.
Despre relaxare nici nu s-a putut vorbi. Toată săptămâna pe care am petrecut-o în faimoasa capitală europeană a trebuit sa stăm cu genţile strânse la piept şi să fim cu ochii în patru ca să nu cădem victime „prădătorilor parizieni”. Indiferent în ce parte a Parisului ne aflam (la periferie sau în centru, în parcuri sau în faţa monumentelor), eram în permanenţă îmbrânciţi şi înghiontiţi de tot felul de comercianţi ambulanţi care umblau în grupuri să îţi scoată banii din buzunar, legal sau ilegal.
De la întoarcerea din Londra, recunosc că m-am numărat constant printre cei ce blamau Bucureştiul şi susţineau că este foarte departe de standardele unei capitale europene. Ei bine, mă doare sufletul şi trebuie să spun: Îmi cer iertare, Bucureşti drag! Eşti mult mai civilizat decât marele Paris!
Dacă aici întâlnim peste tot rampe pentru persoanele cu dizabilităţi (şi lifturi la metrou), în Paris, o astfel de persoană este sortită să îşi trăiască viaţa închisă în casă. Metroul parizian este împânzit de scări, dar credeţi-mă, m-am plimbat o săptămână pe toate liniile de metrou şi nu am văzut decât o bandă rulantă, trei scări rulante şi nicio rampă.
Am vrut să vedem Parisul luminat, deci am umblat destul de mult şi seara. Pot sa vă spun ca m-aş simţi mult mai sigură să merg neînsoţită după lăsarea serii pe străzile Bucureştiului decât pe străzile Parisului. Într-una din aceste plimbări nocturne, am vrut să vedem oraşul de sus. Am rămas surprinşi să constatăm că nu toate monumentele istorice erau luminate, şi că în afară de Champs Elysees şi de turnul Eiffel, nu sare nimic in ochi noaptea.
Cred că Parisul rămâne totuşi faimos, în ciuda acestor deficienţe, datorită clădirilor, a căror arhitectură este superbă, şi recunosc, m-a fermecat. E un oraş magnific dacă poţi face abstracţie de oameni şi gunoaie, dar eu nu am putut face acest lucru, poate dintr-un sentiment de vinovăţie faţă de Bucureşti, datorită prejudecăţilor care mă stăpâniseră. M-am convins că dacă Parisul este considerat o capitală europeană, atunci vă spun că oraşul nostru nu este cu nimic mai prejos. Ba din potrivă, este dotat cu mai multe facilităţi, şi este incomparabil mai curat.
Da, Parisul trebuie văzut cu proprii ochi pentru a avea o părere reală, căci nimeni nu poate descrie cu adevărat diversitatea şi paradoxul în care este învăluit acest oraş.