Măcin este un oraș așezat în podișul Dobrogei, județul Tulcea, între Munții Măcinului și Dunăre. Cu siguranță cine vine să viziteze această zonă nu o va putea uita niciodată. Modul în care cei mai vechi munți din România se împletesc cu cel de-al doilea cel mai lung fluviu din Europa face ca această parte de lume să fie transformată într-un colț de rai.
Pe vremuri aceste locuri erau pline de viață și de oameni. Acum majoritatea tinerilor s-au îndreptat spre orașe mai mari cu scopul de a avea mai multe posibilități, iar în urma lor au rămas bătrânii care păstrează tradițiile zonei și-și cresc nepoții. În jurul Măcinului se găsesc Carcaliul, Greci, Turcoaia, Cerna, Smărdan, Jijila, Văcăreni și Luncavița. 8 sate cu nume necunoscute majorității oamenilor, 8 sate care păstrează în taină mii de secrete, mii de tradiții nearătate celorlalți. 8 sate care ascund comorile ce le îmbracă. 8 sate pline de oameni minunați pe care în zilele noastre îi mai găsești foarte rar. Ca să deprindeți câteva cunoștințe despre trecurul acestei zone, vă ofer un „interviu” cu un localnic din Carcaliu.
Cred că ați înțeles valoarea locului așa că acum vă voi vorbi despre viața oamenilor din această zonă. Ca să puteți înțelege mai bine vă voi da drept exemplu unul dintre satele enumerate mai sus: Carcaliul. „Bine ați venit în Carcaliu! Dumnezeu să vă binecuvinteze!” Acesta este mesajul de intrare în sat, mesaj din care se înțelege că oamenii de aici sunt foarte credincioși. În primul rând trebuie să specific că majoritatea oamenilor din acest sat sunt de religie creștin-ortodoxă de rit vechi. În acest sat abia dacă mai găsești oameni creștin-ortodocși de rit nou. Aici, din aproximativ 3000 de familii, doar 40 sunt familii românești. Această religie este un tip de ortodoxie aproape unic în România și în lume. Asta înseamnă că ei sărbătoresc aceleași sărbători ca și creștinii ortodocși obișnuiți, dar cu 2 săptămâni mai târziu și într-un mod mai special. Ei au modul lor de a se îmbrăca și modul lor de a ține slujbele bisericești. De exemplu femeile poartă „kitcha”, adică un fel de băsculiță ce ține părul strâns în coc. Iar băieții poartă cămașa albă peste pantaloni cu un brâu roșu la mijloc, numit:„poiț”.Ei au chiar și un grup folcloric care participă la toate festivalurile naționale. De asemenea ei păstrează legătura cu celelalte grupuri de lipoveni.
Oamenilor de religie ortodoxă de rit vechi li se spune lipoveni și au limba lor, lipovenească, o limbă care seamănă cu rusa, însă care a împrumutat accentul și unele cuvinte românești. Este o limbă unică în lume și aproape nevorbită, în afara unor zone din Moldova și din Tulcea. Trebuie să specific că în Carcaliu aproape toți știu limba română, dar vorbesc lipovenește.
Când intri în acest sat lipovenesc, ai impresia că te afli undeva în trecut, dar totuși găsești niște fire care să te lege cu prezentul. Carcaliu este un hotar între „nou” și „vechi”. Aici majoritatea caselor sunt moderne, făcute de cei care au plecat în străinătate. Este o dezordine atât de ordonată, încât după ce te obișnuiești, începi să crezi că așa e normal. Aproape toți copii localnicilor sunt imigranți în: Italia, Spania, Anglia, Grecia, ș.a.m.d., iar fiecare a adus câte puțin de acolo, astfel creeîndu-se o harababură. Aici poți vedea o casă modernă în stil italian, iar peste drum una în stil grecesc, care are în vecinătate o casă prăpădită a unei bătrâne văduve.Vara este anotimpul mult așteptat de consătenii din Carcaliu, atunci se întorc fiicele și fii din străinătate să-și petreacă aici câteva zile. În anotimpul călduros vei vedea aici mașini tunate, iar casele se însuflețesc, tot vara vei auzi pe străzile satului strigându-se „ Pepeni pepeni!” sau „Hai la pește!”.
Asta este natura modernă a satului, pe partea cealaltă se găsesc ideile prăfuite, care le aduc totuși oamenilor mici beneficii, cum ar fi faptul că lipovencele stau acasă și trăiesc după cuvântul și banii bărbatului. Pe străzi vei vedea în general numai femei cu copii la braț, întrucât bărbații lipoveni sunt plecați la muncă toată ziua, în fiecare zi cu excepția duminicii și a zilelor de sărbătoare. Ei sunt oameni mândri, munciți și foarte corecți. Oriunde întâlnești un lipovean poți fi sigur că-și va da toată silința pentru a te mulțumi ajutându-te. Lipovencele sunt femei frumoase, înalte,blonde, spătoase și „solide”. Ele sunt cunoscute ca fiind mândre și fără de grijă. Deși mentalitatea pare puțin depășită, ajută la conviețuirea în armonie: astfel, femeile pot avea grijă de copii și de treburile gospodărești fără să se gândească la bani și la cum să-i drămuiască, în timp ce bărbații se gândesc la metode de a procura resurse materiale, fără să se ocupe cu treburile „de femeie”. Trebuie precizat că această tactică poate funcționa doar într-un sat ca acesta, unde oamenii împărtășesc aceleași idei și activități.
Duminica, atât în toate cele 8 sate, cât și în Măcin se fac târguri. La târg poți găsi aproape orice vrei, iar oamenii sunt pe cât de săritori, pe atât de grăbiți. Cine a citit cartea „Mara ” de Ioan Slavici își poate imagina mai bine oamenii care stau pe marginea drumului lăudându-și fiecare marfa și uitându-se la „cumpărătorii” ce trec prin mijlocul străzii care mai de care cu mai multe sacoșe în mâini decât celălalt. Aglomerația este la apogeu în jurul orei 11 când oamenii ies de la biserică și se îndreaptă spre centrul satului. După târg, care se termină la ora 12, centrul satului rămâne pustiu. Toată lumea este acasă, iar pe străzi abia dacă mai vezi un om.
Carcaliu este la 3 km de Dunăre, pe drumul cel mai scurt. Timp de mulți ani acest sat a furnizat lucrători în Insula Mare a Brăilei. Este un sat mai mult ascuns decât la vedere. Din București faci aproximativ 5 ore pe drum. Dacă vrei să ajungi la Carcaliu dinspre Brăila trebuie să treci cu bacul. Câți dintre voi au avut plăcerea de a trece cu bacul? Cred că destul de puțini, oricum cei care au mers măcar o dată știu ce senzație îți oferă acest mijloc de transport destul de deosebit în zilele noastre. Pe vremuri pe malul Dunării circula o ambarcațiune numită „Borcea”, un vapor pe bază de abur, actualmente fiind pe malul brăilean, un fel de muzeu și loc de agrement pentru copii. El făcea legătura între toate satele învecinate fluviului și Măcinul. Acesta era mijlocul de transport în comun cel mai utilizat. Înainte, în sate se circula cel mai mult cu căruța, alt mijloc de transport pe care nu cred că mulți dintre voi l-ați utilizat.
Acesta este ansamblul în care eu îmi petrec fiecare vară; aș veni aici și iarna, însa din cauza reliefului zăpada creează dealuri și drumurile se blochează, iar apoi când se dezgheață se produc inundații. Sunt foarte norocoasă că pot să văd acest peisaj feeric, că pot respira aerul curat de munte în combinație cu aerul inconfundabil al apei de Dunăre, iar dacă mai adaug și mireasma îmbătătoare a florilor de câmpie vă puteți imagina ce comoară olfactivă obținem. Orice tânăr care a plecat din această zonă se poate simți la fel de norocos ca și mine și poate spune oricui că vine dintr-un loc numit „Dobrogea”, un loc unde Dumnezeu a lăsat să fie frumos.Un loc unde natura dă tot ce are mai bun pentru a creea această „minune”. Este extraordinar să poți ieși din nebunia orașului și să ajungi într-un spațiu unde pare că timpul n-a trecut, unde lumea îți zâmbește și unde te poți relaxa într-adevăr. Doresc tuturor să poată avea o astfel de experiență și pot spune că pentru mine acest loc între Dunăre și Munții Măcinului este „raiul pe pământ”. Colțul de lume unde mă voi simți pe veci cu adevărat bine.