Ce frumos ar fi să mă pierd în fulgii de zăpadă…să fug cu ei departe și să mă înec în spuma cerului…să mă plimb desculță prin pătura pufoasă, fără să-mi fie frig, fiindcă sufletul mi-e cald.
Să treacă oamenii pe stradă și eu să-i privesc zâmbind, ningând cu fulgi peste imaginea lor. Să am o dantelă de sclipire de gheață pe genele negre, ce s-au oprit din tremur.
Gheața a îmbrățișat parșiv tot… Parcă și sufletele oamenilor. Nu-I înțeleg de ce sunt nervoși și supărați. Natura ne-a oferit tot ce e mai frumos, ne oferă mii de suflete singure ce plutesc în aerul dens.
Zăpada a venit pentru a ne curața sufletele, pentru a ne face pe toți copii, pentru a face o lume mai bună, pentru a readuce la viață copilul din fiecare.
Unii nu înțeleg toată magia asta cernută fin, ca o pudră fină ce acoperă tenul unei balerine. Gândiți-vă! Minunea de afară e un suflet, un suflet venit pentru noi, pentru fericirea noastră.
Ce frumos ar fi să mă prind de mană cu un fulg și să nu mă mai întorc decât la iarnă.