Adolescentii si mass-media

Din păcate, cultura a îmbrăţişat minciuna conform careia „Adolescenţii vor avea relaţii sexuale, orice am zice noi. Noi ar trebui sa-i învăţam doar cum sa se protejeze.” Nimic nu poate fi mai fals. Studiile educaţionale arata ca adolescenţii se ridica la nivelul aşteptărilor pe care cei din jurul lor le au în privinţa lor.
Read More
Prejudecaţi/ idei de tipul:
  • „Adolescenţii vor avea oricum relaţii sexuale.”
  • E nerealist sa recomanzi abstinenţa pâna la casatorie.
  • Mi-e teama ca atunci când copii mei vor ajunge la adolescenţa nu se vor mai putea controla.”
  • „Adolescentele vor fi active sexual oricum, mai bine le protejezi acum, decât sa afli mai târziu ca sunt gravide.”
  • „Ar trebui sa le dam adolescenţilor toate informaţiile necesare şi apoi sa-i lasam pe ei sa decida ce vor face cu ele.”
  • „Te poţi baza mai mult pe un prezervativ decât pe un legamânt de abstinenţa.”
  • „Şcoala are cel mai important rol în educaţia sexuala a adolescentului. În cele din urma, ei, tinerii sunt experţii.”
  • „Sexualitatea noastra este într-un proces continuu de definire în care s-ar putea sa încep prin a avea impresia ca sunt heterosexual, pentru ca ulterior sa-mi dau seama ca sunt homosexual.”
Toate aceste afirmaţii citite şi auzite mereu în mass-media au consecinţe nefaste dacă sunt lăsate necontestate. Aceste dezbateri ţin de competenţa şi, mai ales de obligativitatea părinţilor şi şcolii în faţa adolescentului. Publicitatea, reclama, propaganda, spectacolele care fac din sexualitate un instrument de manipulare a maselor se dovedesc a fi extrem de nocive. Acest instrument se cultiva, în scopul obţinerii unor interese, a unor modele negative sau a unor antimodele cu efect psihotraumatizant asupra grupurilor de indivizi, în special în rândul tineretului, a adolescenţilor. Alterarea moravurilor prin devalorizarea normelor de viaţa sociala sfârşeşte prin a duce la devalorizarea persoanei, ceea ce va avea drept consecinţa violenţa, criminalitatea, abuzul de alcool şi de droguri, toate manifestari ale unor eliberari pulsionale primare, scapate de sub cenzura valorilor şi normelor socioculturale şi moral-religioase.

Ceea ce surprinde este abundenţa în presa (ziare, revistele pentru adolescenţi: Popcorn sau Bravo) a articolelor ce au ca subiect sexualitatea, mai ales sexualitatea la adolescenţi. De exemplu, în ziarul Libertatea, din vineri, 14 mai 2004, un articol numit: Sexul oral, materie de studiu la şcoala are ca subiect iniţiativa autorităţilor britanice de a introduce ca materie de curs sexul oral ca alternativa la cel normal.
Scopul acestui demers, potrivit articolului mai sus menţionat, este de reduce astfel, prin prezentarea la curs a „beneficiilor sexului oral”, numarul mare de sarcini din rândul adolescentelor („39.286 de gravide înregistrate în rândul adolescentelor cu vârste sub 16 ani pe perioada anului 2003, în Marea Britanie” – ziarul Libertatea, pg.16, 2004). Tot în paginile aceluiaşi ziar, la pagina 3, un alt articol numit Sex cu demnitarul francez, sunt prezentate amănunte despre viaţa sexuala a unei tinere de 17 ani. Şi exemplele mai pot continua, dar nu acesta este scopul lucrării de faţa. Ceea ce am vrut sa punctez prin aceste exemple este accesul direct şi necenzurat al adolescenţilor la subiecte cu tema sexuala şi mai ales impactul pe care aceste „ştiri” îl au în rândul adolescenţilor din ziua de azi. Apare pericolul unui conflict între ceea ce este permis şi ceea ce nu este permis, între cea ce este normal şi ceea ce este anormal în practicile sexuale, asta pentru ca parinții, educaţia religioasa şi şcoala spun un lucru, iar el din presa afla ca ceea ce i s-a spus ca nu se face, este de facut de alţii, ca acest lucru apare şi ca „subiect de senzaţie” în ziare. Mai ales faptul ca ele sunt practicate de adolescenţi ca el naşte, în mintea lui întrebarea retorica: De ce nu şi eu? (întrebare de altfel periculoasa daca este adoptata ca principiu în conduita sexuala a adolescentului).
sursa psihoterapie.net

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *